Monday, May 12, 2008


Farmaciile rurale , în pericol


Scăderile repetate ale preţurilor medicamentelor pun în dificultate farmaciile mici din zonele rurale şi din oraşe. Măsurile luate de Ministerul Sanatatii Publice nu sunt întotdeauna în concordanţă cu aşteptările farmaciştilor, dar nici cu ceea ce se întâmplă în celelalte ţări membre ale Uniunii Europene.
Preţul medicamentelor va scădea cu 15% . Această măsură va avea efecte negative asupra farmacistilor?

Efectele negative s-ar putea să fie şi nu numai asupra farmacistilor, ci şi asupra pacienţilor. Farmacia va avea de suferit din punct de vedere economic, cum de fapt a avut de suferit de un an şi jumătate încoace, datorită scăderilor succesive ale preţurilor. Si nu ne-a deranjat atăt de mult că au avut loc aceste scăderi de preţuri, ci faptul că ele s-au aplicat pe stocurile deja existente la nivelul farmaciilor, ceea ce a generat pierderi consistente pentru farmacii. Vor putea apărea probleme şi pentru pacienţi, deoarece dacă preţurile în România vor fi cele mai mici, vor funcţiona foarte bine importurile paralele. O parte din medicamente, care teoretic ajung în România, vor pleca imediat în altă ţară, vor fi reexportate, astfel ca în loc să avem o abundenţă de medicamente ieftine pe rafturi, o să asistăm la un fenomen invers acestuia şi anume să fie din ce în ce mai puţine medicamente cu acest preţ.

În condţtiile în care fondurile pentru medicamentele compensate şi gratuite sunt sau nu suficiente, privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară/ alternativă este subiect de dezbatere printre principalii actori ai sistemului sanitar. Iar acest lucru, cu atât mai mult cu cât unul din articole prevede că practicile şi procedurile de medicină complementară/ alternativă, stabilite de Ministerul Sanatatii Publice şi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, sunt prevăzute în contractul cadru şi sunt decontate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate.

Negocieri, programe naţionale de sănătate, asiguraţi, fonduri, reforma - sunt doar câteva din problemele care îi preocupă pe cei ce trebuie să decidă în ceea ce priveşte starea de sănătate a populaţiei.


No comments: